(1) Fondul forestier proprietate publică și privată a statului se administrează prin Romsilva, care funcționează ca regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin Autoritate.

(2) Măsurile de organizare și funcționare, precum și de reorganizare ale Romsilva se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorității.

(2^1) Metodologia pentru înființarea, organizarea și funcționarea subunităților din cadrul unităților fără personalitate juridică din Romsilva se aprobă prin ordin al conducătorului Autorității, la propunerea consiliului de administrație.

(3) Romsilva poate să desfășoare, în FFN proprietate publică a statului pe care îl administrează, și alte activități suplimentare administrării.

(3^1) Hotărârea prevăzută la alin. (2) reglementează activitățile economice suplimentare celor de administrare a fondului forestier desfășurate de Romsilva, inclusiv pe cele care se desfășoară în condiții de eficiență economică.

(3^2) În sensul prevederilor alin. (3^1) , prin eficiență economică se înțelege faptul că raportul dintre veniturile obținute și cheltuielile efectuate într-un an este cel puțin egal cu 1.

(4) Romsilva are dreptul de a utiliza terenuri din FFN proprietate publică a statului pe care le administrează și pentru înființarea de crescătorii de vânat și de complexuri de vânătoare, precum și pentru realizarea de obiective necesare asigurării managementului ariilor naturale protejate pe care le administrează.

(5) Veniturile Romsilva se constituie din:

a) valorificarea produselor din FFN și din alte activități economice specifice;

b) administrarea sau prestarea de servicii silvice pentru terenuri din FFN sau din afara FFN, aparținând altor proprietari decât statul, precum și închirierea de bunuri;

c) despăgubiri;

d) donații, potrivit prezentei legi;

e) contravaloarea serviciilor ecosistemice asigurate prin menținerea funcțiilor de protecție a pădurilor, care se suportă de către beneficiarii direcți sau indirecți ai serviciilor ecosistemice, care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică;

f) compensații acordate de la bugetul de stat;

g) alocații de la bugetul de stat pentru susținerea activității de administrare a FFN proprietate publică a statului, pentru finanțarea administrării ariilor naturale protejate, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare, și pentru finanțarea Direcției de creștere, exploatare și ameliorare a cabalinelor, în conformitate cu prevederile art. III din Legea nr. 99/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 139/2002 privind desființarea Societății Naționale „Cai de Rasă“ - S.A. și preluarea patrimoniului acesteia de către Regia Națională a Pădurilor;

h) 20% din chiriile pentru ocupările temporare de terenuri din FFN proprietate publică a statului;

i) alte surse, potrivit legii.

(6) Terenurile din FFN proprietate a statului se administrează și de către:

a) RAAPPS, prin ocolul silvic propriu, exclusiv pentru terenurile pe care le are în administrare;

b) INCDS, prin stațiunile și bazele experimentale proprii, asimilate ocoalelor silvice de stat, în condițiile prezentei legi;

c) instituții de învățământ de stat cu profil silvic, prin bazele experimentale și didactice proprii, exclusiv pentru terenurile pe care le au în administrare.

(7) Pentru terenurile izolate din FFN proprietate publică a statului, paza și serviciile minimale pot fi asigurate și de către ocoalele silvice de regim, pe bază de contract cu Romsilva.

(8) Atribuțiile Romsilva privind administrarea fondului forestier proprietate publică a statului nu pot fi exercitate astfel încât să afecteze prerogativele conferite ministerelor sau organelor de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului sau a ministerelor prin dreptul de administrare, ca drept real corespunzător proprietății publice a statului, potrivit Legii nr. 287/2009 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare.

(9) Parcul auto și de utilaje al Romsilva se gestionează prin intermediul unei aplicații informatice de management al flotei auto care include obligatoriu monitorizare GPS și sonde litrometrice.