(1) Mărfurile puse în liberă circulație își pierd statutul vamal de mărfuri românești când declarația de punere în liberă circulație este invalidată după acordarea liberului de vamă.
(2) Mărfurile puse în liberă circulație își pierd statutul vamal de mărfuri românești și când drepturile de import sunt rambursate sau remise:
a) în cadrul regimului de perfecționare activă sub forma sistemului cu rambursare;
b) în cazul mărfurilor defecte sau al celor care nu respectă prevederile contractuale;
c) în situațiile prevăzute la art. 262, când rambursarea sau remiterea este supusă condiției ca mărfurile să fie exportate sau reexportate ori să li se atribuie o destinație vamală aprobată în condițiile prevăzute de regulamentul vamal.