(1) Când există o necesitate economică, iar supravegherea vamală nu este influențată nefavorabil de aceasta, autoritatea vamală poate aproba ca:
a) mărfurile românești, altele decât cele prevăzute la art. 119 alin. (1) lit. b), să fie depozitate în incinta unui antrepozit vamal. Aceste mărfuri nu fac obiectul regimului de antrepozitare vamală;
b) mărfurile străine să fie supuse în incinta unui antrepozit vamal unor operațiuni specifice regimului de perfecționare activă;
c) mărfurile străine să fie supuse în incinta unui antrepozit vamal unor operațiuni specifice regimului de transformare sub control vamal.
(2) Mărfurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) fac obiectul regimurilor vamale corespunzătoare și nu al regimului de antrepozitare vamală.
(3) Formalitățile la care se poate renunța într-un antrepozit vamal pentru mărfurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) se stabilesc în regulamentul vamal.
(4) Autoritatea vamală poate cere ca mărfurile menționate la alin. (1) să fie înscrise în evidența operativă prevăzută la art. 126.