(1) Atunci când legislația vamală prevede constituirea unei garanții și sub rezerva dispozițiilor specifice pentru tranzit, autoritatea vamală stabilește cuantumul unei astfel de garanții la un nivel egal cu:
a) cuantumul exact al datoriei vamale, când aceasta poate fi stabilită cu certitudine în momentul solicitării garanției;
b) cuantumul maxim al datoriei vamale care ar putea lua naștere, așa cum a fost estimată de autoritatea vamală în alte cazuri.
(2) Când se constituie o garanție globală pentru datorii vamale al căror cuantum se poate modifica în timp, cuantumul unei astfel de garanții este stabilit la un nivel care să permită acoperirea în orice moment a datoriei vamale respective.
(3) Când reglementările vamale lasă la latitudinea autorității vamale constituirea garanției, cuantumul acesteia este stabilit de autoritatea vamală în așa fel încât să nu depășească nivelul prevăzut la alin. (1) și (2).