(1) Mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României fac obiectul fie al unei declarații vamale, fie, dacă declarația vamală nu este cerută, al unei declarații sumare, cu excepția celor transportate pe mijloace de transport care tranzitează fără întrerupere apele teritoriale sau spațiul aerian al teritoriului vamal.
(2) În anumite cazuri și în funcție de anumite tipuri de transport al mărfurilor, de modul de transport sau de agentul economic ori în conformitate cu acordurile internaționale care prevăd dispoziții specifice în materie de securitate, prin regulamentul vamal se stabilesc:
a) termenul în care declarația vamală sau declarația sumară este depusă la biroul vamal de export înainte ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal al României;
b) regulile de derogare de la termenul prevăzut la lit. a) și de modificare a acestuia;
c) condițiile în care obligația de a depune o declarație sumară poate face obiectul unei derogări sau al unei modificări;
d) cazurile și condițiile în care mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României nu fac obiectul unei declarații vamale sau al unei declarații sumare.