(1) Concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 2 alin. (1) și art. 5, precum și stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 se cuvin pentru fiecare dintre nașteri sau, după caz, pentru fiecare dintre situațiile prevăzute la art. 8 alin. (2) .

(2) Durata de acordare a concediului prevăzut la art. 2 alin. (1) se prelungește corespunzător în cazul suprapunerii a două sau mai multor situații de natură a genera acest drept.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (2) se acordă o singură indemnizație, în cuantumul prevăzut de prezenta ordonanță de urgență.

(4) Pe perioada suprapunerii situațiilor prevăzute la alin. (2) , cuantumul indemnizației lunare prevăzut la art. 2 alin. (2) se majorează cu 50% din indemnizația cuvenită, pentru fiecare dintre copii, începând cu cel de-al doilea. Majorarea astfel calculată nu poate fi mai mică decât valoarea minimă a indemnizației pentru creșterea copilului prevăzută la art. 2 alin. (2) .

(4^1) Concediul și indemnizația pentru creșterea copilului sau, după caz, stimulentul de inserție se acordă persoanei îndreptățite, ori de câte ori aceasta solicită, dacă la momentul solicitării îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(4^2) În situația în care copilul/copiii este/sunt încadrat/ încadrați în grad de handicap, pentru acesta/aceștia concediul și indemnizația se acordă până la împlinirea de către copil/copii a vârstei de 3 ani, astfel:

a) în cazul în care există deja stabilit un drept de concediu și indemnizație lunară pentru creșterea copilului, prin prelungirea perioadei de acordare, dacă cererea de prelungire este depusă înainte de încetarea dreptului anterior;

b) în cazul în care încadrarea în grad de handicap se realizează după împlinirea de către copil/copii a vârstei de 2 ani și pentru acesta/aceștia a fost acordat anterior concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, prin acordarea unui nou concediu și a unei noi indemnizații de la data încadrării în grad de handicap, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la data încadrării;

c) prin acordarea unui nou drept de la data depunerii cererii în cazul în care au fost depășite termenele prevăzute la lit. a) și b) .

(4^3) În situația prevăzută la alin. (4^2) , indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în cuantumul plătit anterior. În cazul în care sunt încadrați în grad de handicap mai mulți copii rezultați în urma unei sarcini multiple, pe lângă indemnizația pentru creșterea copilului în cuantumul prevăzut la art. 2 alin. (2) se va acorda și suma prevăzută la art. 5 , în raport cu numărul copiilor.

(5) Abrogat.