(1) În plus față de formularul "Informațiile standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2 , consumatorului i se furnizează, la cerere și gratuit, un exemplar din proiectul de contract de credit. Această dispoziție nu se aplică în cazul în care în momentul cererii creditorul nu poate să încheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne.
(2) În cazul creditelor garantate cu ipotecă sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum și al contractelor de credit al căror scop îl constituie dobândirea ori păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau creșterea valorii unui bun imobil, în plus față de formularul "Informațiile standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2 , creditorul are obligația să furnizeze, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) , un exemplar al proiectului de contract de credit, cu excepția cazului prevăzut la alin. (1) teza a doua.