(1) Contractele de credit pot fi încheiate doar în punctele de lucru organizate în acest scop în spații comerciale, în condițiile legii, sau, la cererea consumatorului și cu acordul creditorului, la domiciliul acestuia sau prin intermediul unui mijloc de comunicare la distanță în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 85/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) contractele de credit legate.