LexistoriaDreptul la drept.

Informații privind rata dobânzii aferente creditului

Azi

Creditele pentru consumatori · 2 articole

A înlocuit Legea 289/2004 (până la 21 iunie 2010).

Articolul 50

(1) Consumatorul este informat, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în legătură cu orice modificare a ratei dobânzii aferente creditului.

(2) Informațiile cuprind următoarele:

a) valoarea plăților de efectuat după intrarea în vigoare a noii rate a dobânzii aferente creditului;

b) în cazul în care numărul sau frecvența plăților se modifică, informații în legătură cu acestea.

Articolul 51

La solicitarea expresă a consumatorului, se poate conveni în contractul de credit ca informațiile prevăzute la art. 50 să fie transmise periodic consumatorului dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

a) modificarea ratei dobânzii aferente creditului este determinată de o modificare a ratei de referință;

b) noua rată de referință este făcută publică prin mijloace corespunzătoare;

c) informațiile privind noua rată de referință sunt puse la dispoziție și la locul în care creditorul își desfășoară activitatea.