(1) Atunci când, în urma constatării făcute în conformitate cu prevederile art. 275¹ din Legea nr. 126/2018 , cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea de Supraveghere Financiară stabilește că o entitate trebuie să fie autorizată ca instituție de credit în conformitate cu dispozițiile art. 163² , informează entitatea respectivă cu privire la această obligație.
(2) Entitatea notificată potrivit prevederilor alin. (1) comunică de îndată Autorității de Supraveghere Financiară intenția de a desfășura sau nu activități de atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu.
(3) Autoritatea de Supraveghere Financiară deține competența autorizării entității prevăzute la alin. (1) în cazul în care entitatea nu intenționează să desfășoare activități de atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu. În caz contrar sunt aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 44¹ .