Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ sunt supuse condițiilor de autorizare aplicabile instituțiilor de credit și condițiilor specifice stabilite prin reglementări de Banca Națională a României, care se referă, fără a fi limitative, la:

a) condițiile generale de afaceri și condițiile generale ale contractelor de economisire-creditare;

b) îndeplinirea cerințelor tehnice și de operare specifice;

c) reglementările proprii ale băncii de economisire și creditare în domeniul locativ privind procedura de derulare simplificata a contractelor de economisire-creditare;

d) tipurile de contracte propuse a fi puse la dispoziția clienților.