(1) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va suspenda acordarea primei de stat pentru un client în situația în care Ministerul Finanțelor Publice și/sau Curtea de Conturi, la sesizarea unei persoane fizice sau juridice, efectuează verificări ce vizează stabilirea legalității acordării primei de stat clientului respectiv, în sensul respectării prevederilor dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență sau ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia, și propun/propune suspendarea.

(2) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice poate suspenda acordarea primei de stat pentru toți clienții unei bănci de economisire și creditare în domeniul locativ în oricare din următoarele situații:

a) Ministerul Finanțelor Publice și/sau Curtea de Conturi au/a transmis către minister o notificare privind existența unor indicii de nerespectare a legii de către băncile de economisire și creditare în domeniul locativ în procedurile de încheiere și derulare a contractelor de economisire-creditare în situația a mai mult de 20% din clienți;

b) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în cadrul activității de verificare a datelor necesare pentru soluționarea solicitării transmise de banca pentru economisire și creditare în domeniul locativ, a constatat că solicitarea pentru minimum 50% din clienți nu întrunește cerințele legale pentru a fi acordată prima de stat.

(3) Suspendarea acordării primei de stat durează până la data:

a) notificării de către Ministerul Finanțelor Publice și/sau Curtea de Conturi a împrejurării că au/a finalizat verificările și nu au/a constatat alte încălcări ale legii sau, după caz, că procedurile în căile de atac împotriva actului Curții de Conturi prin care s-a dispus suspendarea sunt finalizate printr-o hotărâre definitivă a autorității competente prin care se constată legalitatea acordării primei de stat - în cazul prevăzut de alin. (1) ;

b) la care Ministerul Finanțelor Publice și/sau Curtea de Conturi au/a transmis către minister o notificare prin care precizează, motivat, că nu mai sunt întrunite condițiile suspendării menționate în alin. (2) lit. a) ;

c) la care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice constată că au fost remediate de către bancă deficiențele ce au condus la suspendarea acordării primei de stat - în cazul prevăzut de alin. (2) lit. b) ;

d) comunicării refuzului justificat de acordare a primei de stat, în situația în care se constată încălcări ale prevederilor art. 311 , 312 și ale art. 314-316 .

(4) În cazurile prevăzute la alin. (2) , acordarea primei de stat va fi reluată, pentru clienții îndreptățiți la aceasta, în cel mult 30 de zile de la data încetării suspendării.