(1) Prin actul constitutiv - cadru și reglementările - cadru, casa centrala trebuie să asigure implementarea în mod unitar, la nivelul întregii rețele cooperatiste, a unui cadru de administrare, a unor procese de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor și a unor mecanisme de control intern, care să asigure respectarea cerințelor prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

(2) Casa centrala este responsabilă pentru organizarea controlului intern al activității, pentru administrarea riscurilor semnificative, precum și pentru organizarea și desfășurarea activității de audit intern la nivelul întregii rețele cooperatiste. În acest sens, prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituirea unui comitet de audit la nivelul fiecărei cooperative de credit nu este obligatorie.