(1) În cazul în care administrarea specială se asigură de către casa centrală potrivit art. 396, dispozițiile cuprinse în Secțiunea a 2-a a Capitolului VIII din Titlul III, Partea I se aplică în mod corespunzător și orice referire la Banca Națională a României se consideră a fi făcută la casa centrală.
(2) În aplicarea dispozițiilor alin. (1), rapoartele administratorului special se remit și Băncii Naționale a României.
(3) În situația prevăzută la art. 252 alin. (2), casa centrală poate solicita Băncii Naționale a României retragerea autorizației cooperativei de credit în cauză.