LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Instituțiile de credit · 6 articole

Articolul 288

Prezentul Titlu reglementează regimul aplicabil băncilor de economisire și creditare în domeniul locativ, persoane juridice române, ca instituții de credit specializate în finanțarea pe termen lung a domeniului locativ, al căror obiect principal de activitate consta în economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ.

Articolul 289

Dispozițiile cu caracter general aplicabile instituțiilor de credit potrivit prezentei ordonanțe de urgență se aplica în mod corespunzător băncilor de economisire și creditare în domeniul locativ, persoane juridice române, în măsura în care nu se dispune altfel potrivit dispozițiilor cuprinse în prezentul titlu.

Articolul 290

(1) În sensul prezentului titlu, termenii și expresiile de mai jos semnifica după cum urmează:

a) activități în domeniul locativ reprezintă:

1. construirea, cumpărarea, reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație preponderent locativă;

2. cumpărarea, reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau extinderea altor imobile decât cele cu destinație preponderent locativă, cu condiția să fie folosite ca spații locative;

3. cumpărarea de terenuri intravilane sau dobândirea drepturilor de concesiune pentru construirea de imobile cu destinație preponderent locativă;

4. cumpărarea de terenuri intravilane sau dobândirea drepturilor de concesiune în scopul construirii altor imobile decât cele cu destinație preponderent locativă, în limita cotei deținute de spațiile locative din totalul construcției poziționate pe teren;

5. viabilizarea unor terenuri trecute în intravilan în scopul promovării construcției cartierelor de locuințe;

6. preluarea unor creanțe legate de realizarea activităților prevăzute la pct. 1-5 ;

7. construirea de spații comerciale, industriale și social-culturale, dacă acestea sunt legate de construcția de locuințe sau dacă ele contribuie, prin amplasarea lor în zonele de locuit, la aprovizionarea acestora sau la satisfacerea nevoilor de ordin social-cultural;

8. lucrări în domeniul locativ angajate de chiriaș în scopul modernizării locuinței;

b) client - persoana fizica sau juridică care încheie cu banca de economisire și creditare în domeniul locativ un contract de economisire și creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ, prin care dobândește, ca urmare a efectuării depunerilor prevăzute în contract, dreptul legal de a primi un credit la dobânda stabilită potrivit clauzelor contractuale;

c) contract de economisire și creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ, denumit în continuare contract de economisire-creditare - angajamentul părților în baza căruia clientul se obliga să economisească o suma reprezentând suma minima de economisire, iar banca de economisire și creditare în domeniul locativ se obliga, dacă toate condițiile de repartizare a creditului sunt îndeplinite, să acorde un credit cu dobânda fixa destinat unor activități în domeniul locativ, care reprezintă diferența dintre suma totală contractată și suma economisită incluzând dobânzile și primele acordate clientului;

d) data de repartizare - data pentru care clientul solicită punerea la dispoziție a soldului economisit și a creditului pentru domeniul locativ, ca urmare a confirmării de către bancă a îndeplinirii condițiilor de a fi puse la dispoziția acestuia soldul economisit și creditul pentru domeniul locativ, cu respectarea clauzelor contractuale;

e) economisire și creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ - acceptarea de depozite de la clienți și acordarea acestora de credite cu dobânda fixa din sumele acumulate pentru activități în domeniul locativ;

f) finanțare în baza contractului de economisire-creditare - creditul cu dobânda fixa obținut de către client în condițiile prevăzute în contractul de economisire-creditare;

g) finanțare anticipata - creditul cu dobânda pieței acordat clientului care nu a acumulat încă suma minima de economisire stabilită de banca de economisire și creditare în domeniul locativ prin contractul de economisire-creditare; acest credit, la care se achită doar dobânda, se transforma în credit cu dobânda fixa în momentul îndeplinirii tuturor condițiilor de repartizare prevăzute în contractul de economisire-creditare;

h) finanțare intermediară - creditul cu dobânda pieței acordat clientului care a acumulat suma minima de economisire stabilită prin contractul de economisire-creditare, dar nu îndeplinește celelalte condiții prevăzute în contractul de economisire-creditare; acest credit, la care se achită doar dobânda, se transforma în credit cu dobânda fixa în momentul îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute în contractul de economisire-creditare;

i) fond special - fond constituit de banca de economisire și creditare în domeniul locativ în scopul garantării funcționarii sistemului din punctul de vedere al tehnicii de economisire și creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ și al protejării intereselor clienților;

j) masa de repartizare - resurse ale băncii de economii pentru domeniul locativ, provenind din depozite, dobânzi aferente, orice alte plăți care majorează soldul economisit, sume rambursate aferente creditelor acordate, prime și dobânzile aferente lor, alte surse atrase exclusiv în scopul finanțării în baza contractului de economisire-creditare, precum și din surse proprii;

k) raport individual între client și banca de economisire și creditare în domeniul locativ - raportul dintre aportul bănesc al clientului, calculat pentru fiecare contract de economisire-creditare, și aportul bănesc al băncii de economii pentru domeniul locativ, pe care clientul îl obține prin derularea creditului;

l) raport colectiv între clienți și banca de economisire și creditare în domeniul locativ - raportul dintre suma aporturilor bănești ale clienților și aportul bănesc preconizat al băncii de economisire și creditare în domeniul locativ, rezultat din contractele de economisire-creditare al căror proces de economisire a fost încheiat și/sau întrerupt, calculat pe o anumită perioada;

m) timp de așteptare - perioada cuprinsă între data încheierii contractului de economisire-creditare și data la care contractul clientului este repartizat;

n) tipuri de contracte - modalități alternative de economisire și creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ, puse la dispoziția clienților de banca de economisire și creditare în domeniul locativ, în funcție de suma contractată, de dobânda și termenele de rambursare aferente finanțării în baza contractului de economisire-creditare, precum și în funcție de alte criterii stabilite de banca de economisire și creditare în domeniul locativ.

(2) În sensul aplicării dispozițiilor alin. (1) lit. b) și c) , clientul are dreptul, dar nu și obligația de a contracta un credit.

(3) În vederea acordării creditului, cele două părți încheie un nou contract, în condițiile stabilite anterior în contractul de economisire-creditare.

Articolul 291

(1) Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ, persoane juridice române, se constituie sub forma juridică de societate pe acțiuni în conformitate cu legislația aplicabilă societăților comerciale și cu respectarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Denumirea unei bănci de economisire și creditare în domeniul locativ, persoana juridică română, trebuie să includă sintagma "banca de economisire și creditare în domeniul locativ" sau o alta expresie care să indice specializarea acesteia în finanțarea domeniului locativ.

Articolul 292

(1) Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ pot desfășura, în limita autorizației acordate, următoarele activități:

a) economisire și creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ;

b) finanțarea anticipata și finanțarea intermediară, pe baza contractelor de economisire-creditare;

c) acordarea de credite pentru activități în domeniul locativ, în condițiile prevăzute la alin. (2) ;

d) administrarea de portofolii de credite și intermedierea de credite pe contul terților, dacă aceste credite sunt destinate finanțării unor activități în domeniul locativ;

e) emiterea, cu respectarea dispozițiilor alin. (2) , de garanții pentru acele tipuri de credite obținute de o persoana, pe care băncile de economii pentru domeniul locativ le pot acorda;

f) efectuarea de plasamente în active cu grad de risc de credit scăzut, potrivit reglementărilor Băncii Naționale a României;

g) acordarea de credite societăților comerciale la care băncile de economii pentru domeniul locativ dețin participații, în condițiile art. 307 ;

h) emiterea și gestiunea instrumentelor de plata și de credit;

i) operațiuni de plăți;

j) consultanța financiar-bancară;

k) operațiuni de mandat cu specific financiar-bancar;

l) alte activități, potrivit dispozițiilor art. 18 , în măsura în care acestea susțin realizarea obiectului de activitate.

(2) Totalul creanțelor decurgând din creditele și angajamentele prevăzute la alin. (1) lit. c) și, respectiv, lit. e) nu poate depăși nivelul reglementat de Banca Națională a României din valoarea aferentă finanțărilor în baza contractelor de economisire-creditare și a finanțărilor acordate potrivit alin. (1) lit. b) .

(3) Garantarea creanțelor decurgând din creditele acordate potrivit alin. (1) lit. a)-c) se realizează în condițiile prevăzute prin reglementările Băncii Naționale a României.

Articolul 293

Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ pot cesiona creanțele decurgând din finanțări în baza contractului de economisire-creditare, inclusiv garanțiile aferente, numai în condițiile în care sumele obținute din cesiune sunt utilizate pentru desfășurarea activității de economisire și creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ și pentru finanțarea anticipata și intermediară.