LexistoriaDreptul la drept.

Regimul de executare a pedepsei închisorii stricte și a pedepsei închisorii

Azi

LEGE nr. 301 din 28 iunie 2004 · 2 articole

Articolul 66 — Locul și modul de executare a pedepsei închisorii stricte

(1) Executarea pedepsei închisorii stricte se face în penitenciare anume destinate.

(2) Regimul executării pedepsei închisorii stricte este regimul închis, în cazul persoanei condamnate la pedeapsa închisorii stricte mai mare de 5 ani sau regimul semideschis, în cazul pedepsei închisorii stricte care nu depășește 5 ani.

(3) Condamnatul la pedeapsa închisorii stricte poate trece în celelalte regimuri în condițiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor.

Articolul 67 — Locul și modul de executare a pedepsei închisorii

(1) Executarea pedepsei închisorii se face în penitenciare anume destinate.

(2) Regimul executării pedepsei închisorii este regimul deschis, prevăzut de legea pentru executarea pedepselor.