(1) Începând cu luna iulie 2005 Agenția este instituția publică responsabilă cu gestionarea unor forme de sprijin destinate susținerii agriculturii, finanțate de la bugetul de stat în conformitate cu prevederile de instituire a acestora.

(2) Până la data aderării României la Uniunea Europeană Agenția va pregăti structura instituțională pentru gestionarea fondurilor europene pentru agricultură, iar de la data aderării Agenția va fi responsabilă cu derularea și gestionarea acestor fonduri privind:

a) plățile directe și măsurile de piață;

b) unele măsuri finanțate din fonduri europene pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit, stabilite prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

(3) Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) și (2), Agenția va demara activitățile necesare începând cu anul 2004 și va fi în totalitate operațională în anul 2007.