(1) Organizațiile cooperatiste existente la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligația să își modifice statutele dacă nu sunt în conformitate cu prevederile prezentei legi și să le înregistreze la oficiul registrului comerțului în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a acesteia.
(2) În acest scop, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, organizațiile cooperatiste au obligația să afișeze la sediul lor lista tuturor membrilor cooperatori înregistrați în evidențele acestora la data respectivă și să popularizeze în presa locală această acțiune și scopul ei.
(3) Lista trebuie să rămână afișată până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) .
(4) În termen de 30 de zile de la data afișării, membrii cooperatori pot înainta contestații privind includerea sau neincluderea unor persoane pe listele afișate, care vor fi soluționate de către organizațiile cooperatiste respective în maximum 30 de zile de la data înregistrării contestației. Hotărârea organizației cooperatiste poate fi atacată în justiție conform legii.
(5) În termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2) , toate organizațiile cooperatiste vor convoca adunarea generală a membrilor cooperatori care, în mod obligatoriu, va include pe ordinea de zi cel puțin:
a) prezentarea situației patrimoniului, a numărului părților sociale pentru fiecare membru cooperator, a modului de formare a capitalului social;
b) aprobarea modificărilor statutului conform prevederilor prezentei legi;
c) prezentarea situației persoanelor care au făcut obiectul contestațiilor prevăzute la alin. (4) , în urma rezolvării contestațiilor primite.
(6) Organizațiile cooperatiste care nu și-au înregistrat modificările statutelor până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) se dizolvă de drept și intră în lichidare, în condițiile prevederilor art. 85-88 .