________ *) A se vedea nota de subsol de la art. 87 alin. (2) .
(1) Federalele teritoriale ale cooperativelor de consum - FEDERALCOOP, înființate în conformitate cu prevederile Legii nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum, cu modificările ulterioare, precum și asociațiile teritoriale ale organizațiilor cooperației meșteșugărești - ATCOM, înființate în temeiul Decretului-lege nr. 66/1990 privind organizarea și funcționarea cooperației meșteșugărești, cu modificările ulterioare, se vor reorganiza, cu respectarea prevederilor prezentei legi, în maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a acesteia, astfel:
a) în una dintre formele de asociere prevăzute în titlul III, și anume asociație sau uniune județeană, după caz;
b) în societate cooperativă de gradul 1 sau 2, după caz.
(2) Activul și pasivul federalelor și asociațiilor teritoriale prevăzute la alin. (1) , cuprinzând partea divizibilă și partea indivizibilă, vor fi determinate conform situației financiare încheiate la data reorganizării acestora.
(3) Bunurile mobile și imobile necesare bunei funcționări a asociațiilor sau uniunilor județene, înființate în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a) , vor fi stabilite înainte de reorganizare, prin hotărâre a adunării generale a membrilor asociați ai federalei sau asociației teritoriale respective.
(4) Societățile cooperative de gradul 1 sau 2, după caz, înființate în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. b) , vor prelua activul și pasivul federalelor și asociațiilor teritoriale prevăzute la alin. (1) , mai puțin bunurile prevăzute la alin. (3) . Partea divizibilă preluată devine partea divizibilă a societății cooperative nou-înființate, respectiv partea indivizibilă preluată devine partea indivizibilă a acesteia.
(5) Consiliul de administrație al federalei teritoriale a cooperativelor de consum, respectiv consiliul executiv al asociației teritoriale a organizațiilor cooperației meșteșugărești, are obligația de a stabili valoarea capitalului social, modul de împărțire a părților sociale și de a transmite, în maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care sunt asociate la acestea oferta de a participa, în calitate de membri fondatori, la constituirea societăților cooperative prevăzute la alin. (4) .
(6) Persoanele fizice și/sau juridice care au primit oferta de a participa conform alin. (5) au obligația să răspundă consiliului de administrație al federalei teritoriale a cooperativelor de consum, respectiv consiliului executiv al asociației teritoriale a organizațiilor cooperației meșteșugărești, în termen de 60 de zile de la primirea ofertei.
(7) Societățile cooperative înființate conform prezentului articol au obligația să se înscrie în registrul comerțului în maximum 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(8) Pot avea calitatea de membru fondator în societățile cooperative constituite conform alin. (4) cooperativele de consum care sunt asociate la federala teritorială conform registrului organizațiilor cooperatiste asociate, respectiv organizațiile cooperatiste meșteșugărești existente, precum și membrii cooperatori, persoane fizice, care sunt asociați la asociația teritorială respectivă, conform registrului de evidență a membrilor cooperatori al asociației teritoriale.
(9) Membrii cooperatori care au fost asociați la federala teritorială sau la asociația teritorială dobândesc părți sociale în societățile cooperative prevăzute la alin. (4) , până la concurența valorii părților sociale deținute în cadrul federalei teritoriale, respectiv a participărilor la capitalul social în cadrul asociației teritoriale.
(10) Membrii cooperatori care nu se asociază în societatea cooperativă înființată conform prevederilor alin. (4) au un drept de creanță asupra părților sociale vărsate, respectiv participărilor la capitalul social vărsat și dividendelor cuvenite.
(11) Federalele teritoriale ale cooperativelor de consum și asociațiile teritoriale ale organizațiilor cooperației meșteșugărești, care nu îndeplinesc prevederile prezentului articol, se dizolvă de drept și intră în lichidare conform prevederilor prezentei legi, iar activul rămas în urma achitării sumelor datorate creditorilor și a părții divizibile către membrii cooperatori se atribuie de către instanța de judecată competentă unei societăți cooperative de aceeași formă, prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
(12) Hotărârile privind ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului articol se iau de către adunările generale convocate de către consiliul de administrație al federalei teritoriale a cooperativelor de consum, respectiv de consiliul executiv al asociației teritoriale a organizațiilor cooperației meșteșugărești, cu majoritatea voturilor membrilor asociați înscriși în registrul de evidență al federalei, respectiv al asociației teritoriale.