(1) Contractele de concesiune pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) devine necesară achiziționarea de la concesionarul inițial a unor servicii sau lucrări suplimentare, care nu au fost incluse în contractul de concesiune inițial, dar care au devenit strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;

b) schimbarea concesionarului este imposibilă.

(2) În sensul dispozițiilor alin. (1) lit. b) , schimbarea concesionarului este imposibilă atunci când sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) schimbarea concesionarului nu poate fi realizată din motive economice sau tehnice, precum cerințe privind interschimbabilitatea sau interoperabilitatea cu echipamentele, serviciile sau instalațiile existente, achiziționate în cadrul contractului de concesiune inițial;

b) schimbarea concesionarului ar cauza autorității/entității contractante dificultăți semnificative sau creșterea semnificativă a costurilor.

(3) În cazul contractelor de concesiune atribuite de autoritatea contractantă, în vederea desfășurării unei activități, alta decât cele prevăzute în anexa nr. 2 , nicio creștere a valorii nu poate depăși 10% din valoarea concesiunii de lucrări sau a concesiunii de servicii inițiale.

(4) În cazul în care autoritatea contractantă efectuează mai multe modificări succesive, acestea nu pot depăși, cumulat, o majorare cu peste 10% din valoarea concesiunii de lucrări sau a concesiunii de servicii inițiale.