(1) Obligația prevăzută la art. 94 alin. (1) nu se aplică în cazul subcontractanților care realizează în cadrul contractului de concesiune activități a căror valoare este mai mică de 5% din valoarea concesiunii de lucrări sau a concesiunii de servicii, cu condiția ca această posibilitate să fie menționată explicit în documentația de atribuire.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în situația în care activitățile realizate de subcontractanți sunt esențiale prin raportare la obiectul contractului, conform documentației de atribuire, acestora li se vor aplica prevederile art. 94 alin. (1) .