Procedura de atribuire se finalizează prin:
a) semnarea contractului de concesiune; sau
b) anularea procedurii de atribuire.
Legea 100/2016 · 4 articole
Procedura de atribuire se finalizează prin:
a) semnarea contractului de concesiune; sau
b) anularea procedurii de atribuire.
(1) Autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de concesiune în următoarele cazuri:
a) nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare admisibilă;
b) au fost depuse oferte admisibile care nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/ori financiare;
c) încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului;
d) Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sau instanța de judecată dispune modificarea/eliminarea oricăror specificații tehnice din caietul de sarcini ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire, iar autoritatea/entitatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri de remediere, fără ca acestea să afecteze principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) ;
e) contractul nu poate fi încheiat cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită câștigătoare din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul și nu există o ofertă conformă clasată pe locul al doilea;
f) apar circumstanțe care fac necesară atribuirea unui alt tip de contract căruia îi este aplicabil un alt regim juridic decât cel aplicabil potrivit prevederilor prezentei legi;
g) valoarea concesiunii de lucrări sau a concesiunii de servicii la momentul atribuirii contractului depășește cu mai mult de 20% valoarea estimată la momentul inițierii concesiunii, fapt ce ar atrage necesitatea organizării unei proceduri de atribuire potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) În sensul dispozițiilor alin. (1) lit. c) , prin încălcări ale prevederilor legale se înțelege situația în care pe parcursul procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea/entitatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) .
Autoritatea/entitatea contractantă are dreptul de a anula procedura de atribuire a contractului de concesiune în situațiile prevăzute la art. 59 alin. (5) .
Autoritatea/Entitatea contractantă are obligația de a face publică decizia de anulare a procedurii de atribuire a contractului de concesiune, însoțită de justificarea anulării procedurii de atribuire, prin intermediul SEAP, în termen de o zi lucrătoare de la adoptarea deciziei de anulare.