(1) A.N.R.S.C. aprobă tarifele pentru activitățile de salubrizare desfășurate de operatori pe fluxul deșeurilor municipale, precum și tarifele distincte pentru gestionarea deșeurilor pentru activitățile desfășurate de operatori, în situația în care consiliul local, consiliul județean ori adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară nu adoptă hotărârea privind aprobarea tarifului/tarifelor, în termenul prevăzut la art. 45 alin. (9) sau la art. 46 alin. (4) , după caz.
(2) Aprobarea tarifelor prevăzute la alin. (1) se face la solicitarea operatorilor, pe baza unei documentații întocmite de operator în conformitate cu normele metodologice elaborate și aprobate de A.N.R.S.C.
(3) Tarifele se aprobă prin decizie a președintelui A.N.R.S.C.