LexistoriaDreptul la drept.

Răspunderi și sancțiuni

Azi

Legea 101/2006 · 5 articole

Articolul 61

Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz.

Articolul 62

(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei următoarele fapte, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare:

a) prestarea de către operator a uneia dintre activitățile reglementate de prezenta lege fără aprobarea autorităților administrației publice locale prin hotărârea de dare în administrare, respectiv hotărârea de atribuire a contractului de delegare a gestiunii;

b) atribuirea de către autoritatea administrației publice locale/asociația de dezvoltare intercomunitară a contractelor de delegare a gestiunii pentru activitățile de salubrizare a localităților prevăzute la art. 2 alin. (3) , fără respectarea procedurilor legale în vigoare specifice fiecărui tip de contract;

c) încheierea de către primar a contractelor de delegare a gestiunii pentru una dintre activitățile de salubrizare a localităților prevăzute la art. 2 alin. (3) cu un operator care nu deține licență;

d) nerespectarea strategiei locale cu privire la dezvoltarea și funcționarea pe termen mediu și lung a serviciului de salubrizare, aprobată de Consiliul General al Municipiului București, de către autoritățile executive ale sectoarelor municipiului București;

e) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1) .

(2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei neurmărirea de către primar a întocmirii proiectului de regulament și a caietului de sarcini propriu al serviciului.

(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei nerespectarea de către autoritățile administrației publice locale a obligației de a institui taxe de salubrizare pentru utilizatorii care refuză încheierea contractelor de prestări servicii cu operatorii de salubrizare.

(4) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei fapta de aprindere și/sau ardere a deșeurilor din recipientele de precolectare/colectare sau de ardere a deșeurilor vegetale rezultate de la operațiunile de curățare a spațiilor verzi, arbuștilor, arborilor etc.

(5) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei refuzul utilizatorului de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul de salubrizare licențiat în aria de delegare respectivă.

(6) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 300 lei încălcarea dispozițiilor art. 33 alin. (6) lit. d) .

(7) Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale pot stabili, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1)-(6) care constituie contravenții în domeniul serviciilor de salubrizare.

Articolul 63

Dispozițiile referitoare la contravenții prevăzute în prezenta lege se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor prevăzute la art. 28 .

Articolul 64

Constatarea contravențiilor prevăzute de prezenta lege și aplicarea sancțiunilor se fac de către:

a) persoanele împuternicite din cadrul autorităților administrației publice locale sau, după caz, persoanele împuternicite din cadrul aparatului tehnic al asociației de dezvoltare intercomunitară, pe baza mandatului primit de la unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociației, pentru contravențiile prevăzute la art. 62 alin. (1) lit. a) și alin. (4)-(6) ;

b) agenții constatatori ai A.N.R.S.C., pentru contravențiile prevăzute la art. 62 alin. (1) lit. b) , c) și e) și alin. (2) și (3) ;

c) persoanele împuternicite din cadrul autorității executive a unității administrativ-teritoriale a municipiului București, pentru contravenția prevăzută la art. 62 alin. (1) lit. d) .

Articolul 65

Garda Națională de Mediu, prin comisarii și persoanele împuternicite cu atribuții de control, propune autorității competente pentru protecția mediului suspendarea autorizației de mediu/autorizației integrate de mediu, în condițiile legii, în cazul în care titularul autorizației desfășoară activități de sortare, tratare și/sau depozitare, prin eliminare, a deșeurilor municipale, fără contract de delegare a gestiunii încheiat cu unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială de pe raza căreia provin deșeurile municipale.