(1) Depozitarii eliberează deponenților certificate de depozit, în limita a maximum 90% din cantitatea de semințe de consum predată spre depozitare.
(2) Diferența de cantitate depusă spre depozitare va fi depusă la dispoziția proprietarului după determinarea și aplicarea scăzămintelor și perisabilităților pentru semințele de consum depozitate, în conformitate cu normele tehnice în vigoare.
(3) Certificatul de depozit este valabil până la data restituirii mărfii de către depozitar, dar nu mai mult de 12 luni de la data emiterii sale.
(4) Pentru depozitarea semințelor de consum peste termenul prevăzut la alin. (3), depozitarul eliberează un nou certificat de depozit.
(5) În cazul certificatelor de depozit utilizate la acordarea de finanțări pe termen mai mare de 12 luni, depozitarii sunt obligați să le reînnoiască, la solicitarea instituțiilor financiare, pe cheltuiala deponentului și pentru o perioadă stabilită între părți, fără a fi necesară prezentarea vechiului talon de gaj deținut de finanțator, acesta urmând să fie eliberat numai la primirea celui nou, completat corespunzător. Aceste dispoziții se aplică și în situația în care depozitarul are și calitate de deponent.