(1) Depozitarul este obligat să înscrie în Registrul de evidență a certificatelor de depozit, aflat la dispoziția sa, înregistrări complete referitoare la certificatele de depozit eliberate, anulate sau necompletate, inclusiv cantitățile de semințe de consum depozitate, și să le comunice apoi administratorului, în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii/anulării acestora, pentru a fi înregistrate în Registrul special al certificatelor de depozit.
(2) Registrul de evidență a certificatelor de depozit și certificatele de depozit vor fi păstrate în condițiile legii și sunt supuse verificărilor efectuate în temeiul prezentei legi.
(3) Deteriorarea, distrugerea sau furtul certificatelor de depozit și/sau al Registrului de evidență a certificatelor de depozit din culpa depozitarului atrage răspunderea civilă sau penală a acestuia, după caz.
(4) Certificatele de depozit puse la dispoziția depozitarilor de către administrator, care sunt pierdute, deteriorate, distruse sau furate, se comunică administratorului de către depozitari ori, după caz, de către deținătorii legali ai acestora, care vor anula și vor publica, într-un ziar central de largă circulație, seria și numărul acestora.