Prevederile punctelor 11 și 12 ale art. I , referitoare la dispozițiile art. 14¹ alin. 7 și alin. 8¹ , nu se aplică în situația concediilor fără plată aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi. Până la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 75 alin. 2 , cadrele militare în activitate care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, ocupă funcții cu grade superioare față de cele deținute cu mai multe trepte decât cele prevăzute la alineatul respectiv se mențin în funcțiile în care sunt încadrate și pot fi numite în alte funcții prevăzute cu cel mult același grad. Dispozițiile art. 75 alin. 3 sunt aplicabile celor care dobândesc calitatea de cadru militar în activitate începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.