Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de stat, beneficiarii prevăzuți la art. 4 lit. c) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să solicite ajutorul de stat prevăzut de prezenta lege;

b) să dețină la data de 31 decembrie 2025 familii de albine înscrise în baza națională de date apicolă gestionată de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu“, prin oficiile pentru zootehnie județene, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor, cu modificările și completările ulterioare, în exploatații apicole/stupine înregistrate/autorizate sanitar-veterinar de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București;

c) să dețină familii de albine în exploatații apicole/stupine înregistrate/autorizate la direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, la data depunerii cererii;

d) să nu se afle în lichidare sau faliment la data accesării ajutorului de stat, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului sau, în cazul persoanei fizice, să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului, la data accesării ajutorului de stat.