(1) Personalul Autorității naționale de supraveghere este format din funcționari publici sau, după caz, personal contractual și se încadrează prin examen sau concurs, în condițiile legii.

(2) Atribuțiile, sarcinile și răspunderile individuale ale personalului Autorității naționale de supraveghere se stabilesc prin fișa postului, pe baza regulamentului de organizare și funcționare.

(3) Numirea, angajarea, promovarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu și, după caz, de muncă ale personalului Autorității naționale de supraveghere se fac prin decizie a președintelui acesteia, în condițiile legii.

(4) Activitatea desfășurată de personalul de specialitate cu studii juridice în cadrul Autorității naționale de supraveghere constituie vechime în specialitatea studiilor absolvite.

(5) Personalul de conducere și execuție de altă specialitate decât cea juridică din cadrul Autorității naționale de supraveghere beneficiază de vechime în specialitatea studiilor absolvite.

(6) Personalul Autorității naționale de supraveghere nu poate deține acțiuni sau părți sociale la societățile comerciale cu obiect de activitate în domenii care se află în competența acesteia și nu poate avea calitatea de membru în organele de conducere ale unor asemenea societăți.

(7) Încălcarea prevederilor prezentei legi, a legilor speciale care reglementează domeniul de activitate al Autorității naționale de supraveghere sau a regulamentului de organizare și funcționare atrage răspunderea penală, contravențională sau disciplinară, după caz.