(1) În zonele și aglomerările de pe întreg teritoriul țării, autoritățile competente iau toate măsurile necesare, care nu presupun costuri disproporționate, astfel încât concentrațiile de ozon în aerul înconjurător să nu depășească valorile-țintă și obiectivele pe termen lung, prevăzute la pozițiile D.3 și D.4 din anexa nr. 3 .
(2) Pentru zonele și aglomerările în care nivelul concentrației de ozon depășește valoarea-țintă, autoritățile competente prevăzute la art. 7-23 trebuie să se asigure că sunt implementate măsurile din programul național elaborat în conformitate cu art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.856/2005 privind plafoanele naționale de emisie pentru anumiți poluanți atmosferici.
(3) În cazul în care măsurile prevăzute la alin. (2) nu sunt suficiente, se implementează un plan de calitate a aerului pentru a atinge valorile-țintă de la data prevăzută la poziția D.3 din anexa nr. 3 , cu excepția cazurilor în care aplicarea acestuia implică costuri disproporționate.
(4) Pentru zonele și aglomerările în care nivelul concentrațiilor de ozon depășește nivelurile obiectivelor pe termen lung, dar se situează sub valorile-țintă sau sunt egale cu acestea, autoritățile competente prevăzute la art. 7-23 elaborează și pun în aplicare măsuri-cost eficiente cu scopul îndeplinirii obiectivului pe termen lung.
(5) În zonele și aglomerările în care nivelurile de ozon îndeplinesc obiectivele pe termen lung, autoritățile competente prevăzute la art. 7-23 iau măsuri care nu presupun costuri disproporționate prin care să mențină aceste niveluri sub obiectivele pe termen lung și să asigure cea mai bună calitate a aerului înconjurător compatibilă cu principiile dezvoltării durabile și un înalt nivel de protecție a mediului și a sănătății umane, în măsura în care factori cum ar fi natura transfrontieră a poluării cu ozon și condițiile meteorologice o permit.
(6) Măsurile prevăzute la alin. (4) trebuie să fie în concordanță cu programul național și planurile de calitate a aerului prevăzute la alin. (2) și (3) .