Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului are următoarele atribuții și responsabilități:

a) urmărește aplicarea dispozițiilor prezentei legi;

b) elaborează, avizează, promovează și, după caz, aprobă actele normative, precum și măsurile necesare pentru aplicarea unitară pe întreg teritoriul țării a prevederilor privind evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător, stabilite prin legislația europeană și prin convențiile internaționale în domeniu la care România este parte;

c) coordonează elaborarea, actualizarea și aplicarea normelor și reglementărilor privind controlul și măsurarea emisiilor de poluanți în aerul înconjurător;

d) coordonează SNEGICA și administrează RNMCA;

e) coordonează realizarea inventarului național privind emisiile de poluanți în atmosferă și îl avizează în vederea transmiterii acestuia Comisiei Europene și organismelor internaționale la care România este parte;

f) organizează și coordonează la nivel național evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător, inclusiv prin asigurarea elaborării de studii privind dispersia poluanților în atmosferă, în scopul stabilirii regimurilor de evaluare, a regimurilor de gestionare și contribuțiilor surselor naturale la depășirea valorilor-limită;

g) stabilește numărul, tipul și amplasamentul punctelor fixe de măsurare și poluanții evaluați, potrivit prevederilor secțiunii 1 a cap. III ;

h) avizează încadrarea ariilor în regimuri de evaluare a calității aerului înconjurător și inițierea programelor de măsurări indicative;

i) realizează metodologia de elaborare a planurilor de calitate a aerului, a planurilor de acțiune pe termen scurt și a planurilor de menținere a calității aerului și o supune aprobării Guvernului;

j) asigură menținerea sau îmbunătățirea calității aerului înconjurător prin urmărirea aplicării de către autoritățile și organismele competente sau instituțiile specializate a măsurilor pentru gestionarea calității aerului înconjurător;

k) raportează datele și informațiile, inclusiv cele referitoare la planurile de calitate a aerului, în termenele și formatele stabilite de către Comisia Europeană și în conformitate cu prevederile convențiilor internaționale în domeniu la care România este parte;

l) avizează raportul privind calitatea aerului înconjurător la nivel național pentru anul anterior, cu referire la toți poluanții care intră sub incidența prezentei legi;

m) aprobă propunerile pentru sistemele de măsurare: metode, echipamente, rețele și laboratoare, utilizate pentru monitorizarea calității aerului și metodele, sistemele și echipamentele pentru controlul și măsurarea emisiilor;

n) aprobă procedurile standard de operare și procedurile-cadru de asigurare și control al calității datelor provenite din RNMCA;

o) avizează în cadrul sistemului de asigurare a calității datelor programele de comparări interlaboratoare la nivel național;

p) aprobă participarea Laboratorului Național de Referință pentru Calitatea Aerului la programele europene de comparări interlaboratoare, organizate de Comisia Europeană;

q) stabilește pe baza unor studii zonele de protecție pentru toate punctele fixe de măsurare și informează autoritățile competente cu privire la delimitarea acestora;

r) aprobă listele cu unitățile administrativ-teritoriale întocmite în urma încadrării în regimuri de gestionare a ariilor din zone și aglomerări;

s) informează autoritățile publice competente cu privire la rezultatele evaluării calității aerului înconjurător și la încadrarea ariilor din zone și aglomerări în regimuri de gestionare;

ș) asigură informarea publicului potrivit prevederilor cap. V;

t) îndeplinește obligațiile asumate prin acordurile și tratatele internaționale la care România este parte și asigură participarea la cooperarea internațională în domeniu;

ț) cooperează cu autoritățile care au competențe în domeniu, din celelalte state membre ale Uniunii Europene și cu Comisia Europeană.