(1) În conformitate cu prevederile Contractului de finanțare , Ministerul Transporturilor este desemnat agenție de implementare (Promotor). În această calitate va asigura, între altele, respectarea prevederilor Contractului de finanțare în ceea ce privește implementarea Programului operațional Infrastructură mare referitor la axele prioritare menționate în Contractul de finanțare , furnizarea informațiilor tehnice și financiare necesare alocării subproiectelor eligibile, monitorizarea și raportarea către Ministerul Finanțelor Publice și Banca Europeană de Investiții a stadiului fizic și financiar al acestora.
(2) Ministerul Finanțelor Publice va încheia cu Ministerul Transporturilor un acord subsidiar prin care se vor stabili drepturile și obligațiile părților în aplicarea prevederilor Contractului de finanțare .