LexistoriaDreptul la drept.

Sancțiuni

Azi

Legea 107/2011 · 17 articole

Articolul 47

Neetichetarea lotului/lotului divizat în conformitate cu prevederile art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 lei la 500 lei.

Articolul 48

Comercializarea sau folosirea de materiale forestiere de reproducere care nu îndeplinesc condițiile prevăzute în anexa nr. 11 și în cerințele specifice constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 250 lei la 1.000 lei, iar materialul forestier de reproducere în cauză se confiscă.

Articolul 49

Neasigurarea de către producător a identității sau identificării lotului, prin schițe, după caz, tăblițe indicatoare, etichete, pe toată durata procesului de producție, sau realizarea necorespunzătoare a acestor obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Articolul 50

Necompletarea de către producător, la momentul constituirii lotului, a datelor solicitate prin formularul filei de registru pentru lot sau pentru lot divizat, potrivit prevederilor art. 25 alin. (3) și (5) , constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 lei la 500 lei.

Articolul 51

Neîntocmirea certificatului de identitate pentru materialele forestiere de reproducere, obținute în condițiile art. 28 alin. (2) , constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Articolul 52

Realizarea amestecului de materiale forestiere de reproducere cu nerespectarea prevederilor art. 30 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Articolul 53

Comercializarea materialului forestier de reproducere în alte condiții decât cele prevăzute la art. 31 sau 34 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, iar materialul forestier de reproducere în cauză se confiscă.

Articolul 54

Nepunerea la dispoziția organului de control competent a documentelor prin care se atestă proveniența materialelor forestiere de reproducere constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Articolul 55

Încălcarea regulilor de transfer pentru materialul forestier de reproducere în cazul deficitului de material forestier de reproducere într-o regiune de proveniență constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei.

Articolul 56

(1) Ocoalele silvice care au realizat împăduriri au obligația de a prezenta la fiecare reamenajare informațiile privitoare la originea/proveniența materialelor forestiere de reproducere utilizate.

(2) Neprezentarea către proiectanți a informațiilor privitoare la originea/proveniența materialului forestier de reproducere utilizat de către ocoalele silvice care au realizat plantații forestiere constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.

Articolul 57

Neînscrierea de către unitățile specializate autorizate pentru lucrările de amenajare a pădurilor în amenajamentul silvic a informațiilor referitoare la originea/proveniența materialelor forestiere de reproducere folosite la realizare plantațiilor forestiere constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.

Articolul 58

Neînscrierea de către ocoalele silvice în termen de 30 de zile de la recepția lucrărilor de împădurire în amenajamentele silvice a informațiilor privitoare la originea/proveniența materialului forestier de reproducere utilizat la lucrările de împădurire și/sau nepreluarea acestora ca informații despre arboret la fiecare reamenajare constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.

Articolul 59

Importul materialului forestier de reproducere care nu respectă schema Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD) - Controlul materialelor forestiere de reproducere destinate comerțului internațional, precum și normele comunitare și naționale în vigoare constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei, iar materialul forestier de reproducere în cauză se confiscă.

Articolul 60

Comercializarea de materiale forestiere de reproducere din material de bază neaprobat constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei.

Articolul 61

Producerea și/sau comercializarea de materiale forestiere de reproducere modificate genetic constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000, iar materialul forestier de reproducere în cauză se confiscă.

Articolul 62

Nedeclararea faptului că materialul forestier de reproducere provine din material de bază modificat genetic constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei.

Articolul 63

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 47-62 se fac de către personalul autorității împuternicit în acest scop.

(2) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 47-62 , agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

(3) Contravențiilor prevăzute la art. 47-62 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.