Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94 din 2 noiembrie 2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare la operatorii economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 11 noiembrie 2011, cu următoarele modificări și completări: 1. Titlul ordonanței de urgență se modifică și va avea următorul cuprins: "ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare" 2. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5¹, cu următorul cuprins: "Art. 5¹. - (1) Prin excepție de la prevederile art. 1, structurile de inspecție economico-financiară prevăzute la art. 5 reprezintă structurile de control care realizează atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice de constatare a neregulilor apărute în utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și de stabilire a creanțelor bugetare, în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Verificările se finalizează prin întocmirea actelor de control prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , cu modificările și completările ulterioare, și de normele metodologice de aplicare a acesteia.
(3) Împotriva actelor de control prevăzute la alin. (2) se poate formula contestație în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , cu modificările și completările ulterioare, care se soluționează conform prevederilor acesteia."
3. La articolul 6, după litera f) se introduce o nouă literă, litera f¹ ), cu următorul cuprins: "f¹) verifică modul de utilizare a fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora;" 4. La articolul 23, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: "(2) Soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva dispoziției obligatorii se face de către Ministerul Finanțelor Publice. Ministrul finanțelor publice, prin ordin, poate stabili și în sarcina direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București competența de soluționare a plângerilor prealabile formulate împotriva dispozițiilor obligatorii emise de structurile prevăzute la art. 5 alin. (2), după caz." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREȘEDINTELE SENATULUI VASILE BLAGA București, 4 iulie 2012. Nr. 107.