(1) În funcție de documentele oficiale și/sau de dovezile depuse de solicitant, Comisia va stabili nivelul indemnizației pentru activitatea artistic-interpretativă, după cum urmează:

a) persoanele care au studii superioare ori medii de specialitate, care fac dovada că au prestat activitate artistic-interpretativă, în condițiile prezentei legi, vor beneficia de indemnizația corespunzătoare atestatului de categoria I;

b) artiștii interpreți sau executanți care fac dovada că au prestat activități artistic-interpretative în condițiile prezentei legi, dar care nu mai dețin atestatele vor beneficia de indemnizația corespunzătoare atestatului de categoria a II-a;

c) artiștii interpreți sau executanți care fac dovada că au prestat activități artistic-interpretative în condițiile prezentei legi, fără a fi obținut atestate, vor beneficia de indemnizația corespunzătoare atestatului de categoria a III-a;

d) artiștii de circ, fără atestate, angajați ai Circului de Stat, care fac dovada că au prestat activitate artistic-interpretativă, în condițiile prezentei legi, beneficiază de indemnizație corespunzătoare atestatului de categoria I.

(2) În funcție de notorietatea persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) , a celor prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. b) și c) , precum și de activitatea artistic-interpretativă a acestora, Comisia poate hotărî, cu unanimitate de voturi, acordarea indemnizației corespunzătoare atestatului de categoria I.