LexistoriaDreptul la drept.

Articolul IV

Azi

La articolul 143 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012 , cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) Prin derogare de la prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, cu modificările ulterioare, în cazul sancțiunilor aplicate pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 142, contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării actului de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii prevăzut la art. 144 sau 145, jumătate din cuantumul amenzii aplicate, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.