(1) Pregătirea profesională continuă se desfășoară sub formă de seminare, conferințe, vizite de lucru, stagii de formare, alte forme de pregătire, în țară sau străinătate, inclusiv la distanță.
(2) Formarea continuă se realizează pe baza unui program, de regulă, anual, elaborat de Școala Națională de Grefieri, cu consultarea instanțelor, a parchetelor și a Consiliului Superior al Magistraturii, și aprobat prin decizie a directorului acestei instituții.
(3) Grefierii judiciari, grefierii de ședință, grefierii principali și grefierii au posibilitatea să opteze, în limita locurilor disponibile, pentru activitățile de formare continuă.