(1) Sancțiunea disciplinară aplicată nu poate fi mai gravă decât cea propusă de Comisie.

(2) Sub sancțiunea nulității absolute, actul administrativ prevăzut la art. 201 alin. (2) va cuprinde în mod obligatoriu următoarele mențiuni:

a) numele, prenumele persoanei sancționate și descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din actele normative în vigoare care au fost încălcate de cel sancționat;

c) temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară;

d) sancțiunea ce va fi aplicată;

e) termenul în care hotărârea poate fi atacată și instanța competentă.

(3) Actul prevăzut la alin. (2) se comunică în scris persoanei vizate de sesizare și autorului sesizării, conform dispozițiilor legale, în termen de maximum 10 zile de la data emiterii lui.

(4) Actul administrativ de aplicare a sancțiunii disciplinare poate fi atacat în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă.

(5) Sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de doi ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare.