(1) Experții criminaliști declarați admiși la concursul pentru ocuparea posturilor vacante urmează o perioadă de pregătire de un an de la încadrare, fiind definitivați în funcție pe baza unui examen de atestare a competenței de a efectua expertize criminalistice pentru fiecare specialitate de expertiză prevăzută în portofoliul postului pentru care a candidat.

(2) Organizarea și desfășurarea examenului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiției.

(3) În cazul nepromovării examenului de atestare, perioada prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită cu șase luni. Nepromovarea pentru a doua oară a examenului de atestare, pentru toate specialitățile de expertiză din portofoliul postului, atrage eliberarea din funcția de expert criminalist.

(4) Experții criminaliști vor fi atestați prin examenul prevăzut la alin. (1) pentru fiecare nouă specialitate de expertiză criminalistică.