(1) În termen de 48 de ore de la publicarea rezultatelor celor două probe ale concursului, comisia de organizare a concursului stabilește media finală obținută de candidați, care este media aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la cele două probe, și întocmește tabelul de clasificare a candidaților, pe care îl publică pe paginile de internet ale instanței sau parchetului care a organizat concursul.
(2) După publicarea în condițiile alin. (1) a tabelului de clasificare a candidaților, candidații declarați admiși vor fi programați pentru a se prezenta la testarea psihologică și vor fi verificați sub aspectul îndeplinirii condiției bunei reputații. Prevederile art. 17 alin. (4)-(16) se aplică în mod corespunzător.
(3) Sunt declarați admiși, în limita posturilor scoase la concurs, candidații care au obținut cel puțin nota 7, fără ca la vreuna dintre probe să fi obținut o notă mai mică de 5.
(4) La medii egale vor fi declarați admiși candidații care au obținut nota mai mare la proba scrisă.
(5) Candidații care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (3) , dar nu au fost admiși ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot valorifica rezultatele obținute pentru ocuparea posturilor de grefieri, agenți procedurali sau, după caz, șoferi, care se vacantează la instanța sau parchetul care a organizat concursul, în termen de un an de la publicarea rezultatelor acestuia. Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
(6) Cererea de valorificare va fi adresată conducătorului instanței sau al parchetului care a organizat concursul.