(1) Cererile de înscriere la examen se depun de cei interesați în modalitatea prevăzută în anunțul de examen la instanțele sau, după caz, la parchetele unde aceștia își desfășoară activitatea, cu cel puțin 20 de zile înainte de data primei probe, însoțite de raportul prevăzut la art. 92 alin. (4) , curriculum vitae, precum și de orice alte acte pe care candidatul le consideră ca fiind relevante.
(2) Cu cel puțin 10 zile înainte de desfășurarea primei probe de examen, comisia de organizare a examenului publică pe paginile de internet ale instanței sau parchetului care organizează examenul lista candidaților care îndeplinesc condițiile legale de participare la concurs.
(3) În termen de 48 de ore de la data publicării listei, candidații respinși pot formula contestații, care vor fi soluționate de comisia de organizare a examenului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului pentru formularea acestora.
(4) După soluționarea contestațiilor se întocmește lista finală a candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la examen, care se publică pe paginile de internet ale instanței sau parchetului care organizează examenul.