(1) Fondul de protecție a victimelor strazii se constituie cel mai târziu la data de 31 octombrie 2006.

(2) În termen de 60 de zile de la înscrierea Fondului de protecție a victimelor strazii în Registrul asociațiilor și fundațiilor, acesta va prelua întreaga activitate, bunurile mobile și imobile afectate activității, precum și disponibilitățile financiare de la administratorul Fondului de protecție a victimelor strazii, numit în baza art. 2 alin. (1) din Normele privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor strazii, aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.108/2005 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 24 iunie 2005.

(3) La data preluării, art. 61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurarile în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările și completările ulterioare, se abroga.

(4) De la data preluării, prevederile art. 61¹ din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurarile în România, cu modificările și completările ulterioare, se vor interpreta ca vizează numai Fondul de garantare.

(5) Prevederile art. 25¹ din Legea nr. 32/2000 , care implica statutul de stat membru pentru România, intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.