(1) Pentru repartizarea mandatelor de consilier, biroul electoral de circumscripție stabilește pragul electoral al circumscripției, reprezentând 5% din numărul total al voturilor valabil exprimate în circumscripția respectivă. În cazul alianțelor politice sau alianțelor electorale, la pragul de 5% se adaugă pentru al doilea membru al alianței 2%. Pentru alianțele cu cel puțin 3 membri, pragul electoral este de 8%.

(2) Pragul electoral este egal cu numărul întreg, fără zecimale, nerotunjit, rezultat din înmulțirea punctelor procentuale stabilite conform alin. (1) cu numărul total al voturilor valabil exprimate într-o circumscripție electorală.

(3) Repartizarea mandatelor se face avându-se în vedere numai partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice și alianțele electorale care au întrunit pragul electoral prevăzut la alin. (1) și candidații independenți care au întrunit coeficientul electoral prevăzut la alin. (4) lit. a) .

(4) Repartizarea mandatelor de consilier se face astfel:

a) în prima etapă, biroul electoral de circumscripție stabilește numărul de mandate ce revine fiecărei liste de candidați, precum și candidaților independenți, pe baza coeficientului electoral, care este egal cu numărul întreg, fără zecimale, nerotunjit, rezultat din împărțirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele de candidați și pentru candidații independenți care au întrunit pragul electoral la numărul total de consilieri din circumscripția electorală respectivă; biroul electoral de circumscripție repartizează fiecărei liste atâtea mandate de câte ori coeficientul electoral se include în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru lista respectivă; de asemenea, este declarat ales candidatul independent care a obținut un număr de voturi cel puțin egal cu coeficientul electoral. Se consideră voturi neutilizate pentru fiecare listă de candidați a partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale voturile care au rămas după atribuirea mandatelor, precum și cele inferioare coeficientului electoral;

b) dacă unui partid politic, alianțe politice sau electorale ori unei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri i-au revenit, pe baza coeficientului electoral, mai multe mandate decât candidații înscriși în listă, mandatele suplimentare primite vor fi disponibilizate și vor fi repartizate în etapa a II-a, conform prevederilor alin. (13)-(18) ;

c) în a doua etapă, biroul electoral de circumscripție repartizează mandatele neatribuite, pe baza unui tabel cuprinzând partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au întrunit pragul electoral, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi neutilizate; mandatele neatribuite se repartizează partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale, în ordinea înscrierii acestora în tabel, câte unul pentru fiecare partid politic, alianță politică și alianță electorală. Dacă nu se reușește repartizarea tuturor mandatelor, operațiunea se repetă până la epuizarea acestora. În situația în care una sau mai multe organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, au întrunit pragul electoral, dar nu și coeficientul electoral, neobținând astfel în etapa I niciun mandat de consilier, la repartizarea mandatelor se aplică prevederile alin. (8) .

(5) În situația în care una sau mai multe organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale întrunesc atât pragul electoral, cât și condiția privind coeficientul electoral, vor participa la repartizarea mandatelor atât în etapa I, cât și în cea de-a doua etapă, în limita voturilor rămase neutilizate, ca orice partid politic. Candidații independenți care au primit un număr de voturi valabil exprimate mai mic decât coeficientul electoral stabilit nu participă în etapa a II-a de repartizare a mandatelor de consilieri. Dacă unui partid politic, alianțe politice sau electorale i-au fost atribuite din prima etapă un număr de mandate egal cu numărul de candidaturi înscrise în listă, nu va mai participa la etapa a doua de repartizare a mandatelor chiar dacă are voturi neutilizate.

(6) Se consideră voturi neutilizate pentru fiecare listă de candidați a partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și a organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale voturile care au rămas după atribuirea mandatelor din prima etapă, precum și voturile valabil exprimate pentru partidele politice, alianțele politice sau electorale care, deși au întrunit pragul electoral, nu au participat la prima etapă de distribuire a mandatelor, deoarece numărul voturilor primite este inferior coeficientului electoral.

(7) În cazul în care niciuna dintre organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, nu a obținut cel puțin un mandat, se atribuie un mandat de consilier, din cele rămase din prima etapă, organizației care a întrunit pragul electoral și a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate dintre toate aceste organizații.

(8) În etapa a II-a, biroul electoral repartizează, în primul rând, acolo unde este cazul, un mandat unei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, în cazul în care în prima etapă nicio organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale nu a obținut cel puțin un mandat.

(9) În cazul în care nicio organizație a minorității maghiare nu a obținut un mandat, prevederile alin. (8) se aplică în mod corespunzător și acesteia.

(10) În cazul în care există două sau mai multe organizații care au același număr de voturi valabil exprimate, selecția se va face prin tragere la sorți.

(11) Organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare formulate la alin. (1) pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice sau alianțelor electorale în listă, în prezența majorității membrilor acestuia.

(12) Procedura va fi menționată ca atare, în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.

(13) După repartizarea mandatului acolo unde sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (8) , de către organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, biroul electoral repartizează câte un mandat partidelor, alianțelor politice și alianțelor electorale care au întrunit pragul electoral, în ordinea înscrierii acestora într-un tabel ordonat descrescător, în funcție de numărul voturilor neutilizate; dacă nu se reușește repartizarea tuturor mandatelor, operațiunea se repetă până la epuizarea acestora.

(14) În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (8) și în care cel puțin o organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, din organizațiile care au întrunit pragul electoral, îndeplinește și condiția de coeficient electoral, respectiv i-au fost atribuite mandate în prima etapă, participă și la repartizarea mandatelor în etapa a II-a, în limita voturilor rămase neutilizate. Celelalte organizații aparținând cetățenilor minorităților naționale, care nu au întrunit condiția de coeficient electoral, și deci nu au primit în etapa I mandate, nu participă la redistribuirea din etapa a II-a.

(15) Dacă un partid politic, alianță politică sau electorală, organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale în timpul repartizării mandatelor din etapa a II-a își completează numărul de mandate conform "listei de candidaturi" depuse, înaintea epuizării tuturor mandatelor disponibile, acelei formațiuni nu i se vor mai repartiza mandate; repartizarea mandatelor rămase disponibile se va face continuând cu celelalte formațiuni înscrise în liste, până la completa lor repartizare.

(16) Dacă în cursul operațiunilor prevăzute la alin. (13) și (14) se constată că două sau mai multe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice ori alianțe electorale au același număr de voturi neutilizate, înainte de atribuirea ultimului mandat rămas de repartizat, acesta este repartizat partidului, alianței politice, organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale sau alianței electorale care a obținut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate.

(17) Dacă numărul de voturi valabil exprimate este egal, repartizarea mandatului se face prin tragere la sorți; organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare formulate la alin. (7) pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice sau electorale în listă, în prezența majorității membrilor acestuia.

(18) Procedura va fi menționată ca atare în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție, la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție, care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.

(19) Dacă în cursul operațiunilor prevăzute la alin. (4) se constată că două sau mai multe partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale au același număr de voturi neutilizate, înainte de atribuirea ultimului mandat rămas de repartizat, acesta este repartizat partidului politic, alianței politice sau alianței electorale care a obținut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate; dacă numărul de voturi valabil exprimate este egal, repartizarea mandatului se face prin tragere la sorți.

(20) Organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice sau electorale în listă, în prezența majorității membrilor acestuia.

(21) Procedura va fi menționată ca atare în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție, la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție, care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.

(22) Atribuirea mandatelor se face de către biroul electoral de circumscripție în ordinea înscrierii candidaților în listă și începe cu lista de candidați pentru care au fost exprimate cele mai multe voturi.

(23) Dacă unui partid politic, alianțe politice sau alianțe electorale i se cuvin mai multe mandate decât candidații înscriși în listă, mandatele rămase se atribuie celorlalte liste de candidați sau candidaților independenți, potrivit prevederilor alin. (4) .

(24) În cazul în care în urma etapei I de repartizare nu au fost repartizate toate mandatele, iar pentru etapa a II-a există partide, alianțe politice ori alianțe electorale care au primit cel puțin un mandat în prima etapă și nu au voturi neutilizate, aceștia vor fi înscriși în lista formațiunilor politice ce intră în etapa a doua de repartizare, cu 0 voturi neutilizate.

(25) Dacă două sau mai multe partide, alianțe politice ori electorale au număr de voturi neutilizate 0, înscrierea lor în listă se va face în funcție de numărul voturilor valabil exprimate obținute.

(26) Dacă departajarea partidelor, alianțelor politice sau electorale nu este posibilă nici după criteriul enunțat la alin. (3) , înscrierea lor în liste se va face prin tragere la sorți.

(27) Organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, în prezența majorității membrilor acestuia, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare formulate la alin. (25) pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice sau electorale în listă.

(28) Procedura va fi menționată ca atare în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție, la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție, care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.

(29) În situația în care niciun partid politic, nicio alianță politică sau alianță electorală nu realizează pragul electoral, iar numărul candidaților independenți care au realizat coeficientul electoral este mai mic decât numărul mandatelor de consilier din circumscripția respectivă, diferența de mandate este repartizată primelor 3 partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate pentru fiecare. Fiecărui partid politic, fiecărei alianțe politice sau alianțe electorale i se repartizează câte un mandat. Operațiunea se repetă până la epuizarea tuturor mandatelor. Dacă două sau mai multe partide, alianțe politice ori alianțe electorale astfel selectate au același număr de voturi valabil exprimate, neputându-se astfel departaja primele 3, departajarea se va face prin tragere la sorți.

(30) Organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare formulate la alin. (29) pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice ori electorale în listă, în prezența majorității membrilor acestuia.

(31) Procedura va fi menționată ca atare în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție, la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție, care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.

(32) Se vor aplica prevederile alin. (29) și în condițiile în care niciuna dintre formațiunile politice sau niciunul dintre candidații independenți din buletinul de vot nu întrunește coeficientul electoral.

(33) Candidații înscriși în liste, care nu au fost aleși, sunt declarați supleanți în listele respective. În caz de vacanță a mandatelor de consilieri aleși pe liste de candidați, supleanții vor ocupa locurile devenite vacante, în ordinea în care sunt înscriși în liste dacă, până la data validării mandatului pentru ocuparea locului vacant, partidele politice sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale din partea cărora au candidat supleanții confirmă în scris, sub semnătura conducerilor județene ale partidelor politice sau ale organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, că supleanții fac parte din partidul politic respectiv sau din organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale.