(1) Listele electorale complementare au caracter permanent și îi cuprind pe toți cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot care se află în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări și au domiciliul sau reședința în localitatea pentru care se întocmește lista.
(2) Listele electorale complementare se întocmesc și se actualizează de primar, împreună cu formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări.
(3) Listele electorale complementare se întocmesc în două exemplare originale și se semnează de primar, de secretarul general al unității administrativ-teritoriale și de șeful formațiunii teritoriale a Inspectoratului General pentru Imigrări. Listele electorale complementare se păstrează în registre speciale, cu file detașabile.
(4) Primarul, împreună cu formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, actualizează listele electorale complementare până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea zilei votării.
(5) În termen de 5 zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (4) , Inspectoratul General pentru Imigrări transmite Autorității Electorale Permanente o copie a datelor înscrise în listele electorale complementare, în format electronic.
(6) Persoanele care și-au pierdut drepturile electorale se radiază din lista electorală complementară, în temeiul comunicării făcute primarului de către instanța de judecată, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
(7) În cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile de exercitare a dreptului de vot prevăzute de prezenta lege sau dacă solicită expres radierea lor din listele electorale prin cerere scrisă adresată primarului, precum și în caz de deces, cetățenii Uniunii Europene sunt radiați de către primar din listele electorale complementare. În caz de deces, radierea cetățenilor Uniunii Europene din listele electorale complementare se face pe baza comunicării efectuate de către Inspectoratul General pentru Imigrări.