(1) În ziua votării, președintele biroului electoral al secției de votare înscrie în lista electorală suplimentară cetățenii Uniunii Europene omiși din copia de pe lista electorală complementară care se prezintă la vot și fac dovada că au domiciliul sau reședința în raza teritorială a secției de votare respective, cu oricare dintre documentele emise de Inspectoratul General pentru Imigrări sau cu unul dintre documentele prevăzute la art. 23 alin. (3) .
(2) În cazul în care alegătorul, cetățean al Uniunii Europene, își schimbă adresa la care locuiește în altă circumscripție electorală după înaintarea copiei de pe lista electorală complementară la biroul electoral al secției de votare, acesta își exercită dreptul de vot în circumscripția electorală pe a cărei rază teritorială locuiește, în baza oricărui document valabil de identitate însoțit de certificatul de înregistrare care atestă noua adresă sau, după caz, de cartea de rezidență permanentă ori de permisul de ședere permanentă care atestă adresa anterioară, însoțit de o adeverință eliberată de formațiunea teritorială competentă a Inspectoratului General pentru Imigrări, care atestă adresa actuală. Totodată, în vederea exercitării dreptului de vot, cetățeanul Uniunii Europene poate adresa primarului o cerere, însoțită de unul dintre documentele prevăzute la art. 23 alin. (3) ; primarul comunică, de îndată, biroului electoral al secției de votare cererea cetățeanului Uniunii Europene, pentru înscrierea acestuia în lista electorală suplimentară.
(3) În situațiile prevăzute la alin. (2) , alegătorul este înscris, în ziua alegerilor, pe lista electorală suplimentară, de către președintele secției de votare în a cărei rază teritorială se află noua adresă la care locuiește persoana respectivă.