(1) Dacă în municipiul București au loc alegeri numai pentru autoritățile administrației publice de la nivel municipal, se organizează și oficiile electorale de sector prevăzute la art. 16 alin. (6) din Legea nr. 35/2008 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Oficiile electorale prevăzute la alin. (1) se constituie dintr-un președinte și un locțiitor al acestuia și din 6 membri, desemnați de organizațiile municipale ale partidelor politice parlamentare. Dacă un partid politic parlamentar nu are organizație în municipiul București, desemnarea reprezentantului se face de conducerea centrală a partidului.

(3) Președintele și locțiitorul acestuia sunt magistrați desemnați de președintele Tribunalului București, cu cel puțin 15 zile înainte de data alegerilor, prin tragere la sorți, dintre judecătorii în exercițiu ai judecătoriei sectorului. Data ședinței publice de tragere la sorți se anunță în scris partidelor politice parlamentare, cu două zile înainte de data desfășurării, de către președintele Tribunalului București. La organizarea și desfășurarea tragerii la sorți au dreptul să participe reprezentanți ai partidelor politice parlamentare.

(4) Completarea oficiului electoral cu reprezentanții partidelor politice parlamentare se face de către președintele oficiului, în termen de 24 de ore de la desemnarea acestuia. Completarea se face în ordinea descrescătoare a numărului cumulat de senatori și deputați ai fiecărui partid.

(5) Dacă oficiul electoral nu poate fi completat cu numărul de membri prevăzut de lege, întrucât numărul partidelor parlamentare este mai mic decât al membrilor oficiului, operațiunea de completare se repetă până la organizarea oficiului cu numărul legal de membri.

(6) Oficiile electorale ale sectoarelor municipiului București îndeplinesc în mod corespunzător atribuțiile prevăzute la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 35/2008 , cu modificările și completările ulterioare.