LexistoriaDreptul la drept.

Accesul la o locuință

Azi

Legea 116/2002 · 3 articole

Articolul 13

(1) În scopul facilitării accesului la o locuință al persoanelor în vârstă de până la 35 de ani, aflate în imposibilitatea cumpărării unei locuințe numai cu forțe proprii, la nivelul consiliilor județene și al Consiliului General al Municipiului București se pot constitui sume din următoarele surse:

a) sume sau cote defalcate din veniturile ce se cuvin bugetului de stat, stabilite anual prin legea bugetului de stat;

b) o cotă-parte stabilită anual din bugetul propriu al consiliului județean, respectiv al Consiliului General al Municipiului București;

c) o taxă stabilită anual, prin lege, pentru persoanele fizice deținătoare de locuințe neînchiriate, altele decât cele de domiciliu;

d) donații, sponsorizări sau alte asemenea surse, acceptate conform prevederilor legale.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se administrează de consiliul județean, respectiv de Consiliul General al Municipiului București.

Articolul 14

(1) Din sumele prevăzute la art. 13 consiliul județean, respectiv Consiliul General al Municipiului București, va acoperi integral valoarea estimată a avansului ce urmează să fie plătit pentru dobândirea unei locuințe sau chiria pe o perioadă de până la 3 ani pentru o locuința închiriată.

(2) Modalitatea de acoperire a avansului, respectiv a chiriei suportate de consiliul județean, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

(3) Valoarea avansului prevăzut la alin. (1) se stabilește la începutul fiecărui an de către consiliul județean, respectiv de către Consiliul General al Municipiului București, în funcție de prevederile actelor normative care reglementează construcția de locuințe, și poate fi ajustată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum sau, după caz, a costurilor unei locuințe.

(4) În sensul prezentei legi, prin dobândirea unei locuințe se înțelege atât construirea unei locuințe noi, cât și cumpărarea unei locuințe de pe piața liberă, caz în care suma prevăzută la alin. (3) trebuie să reprezinte cel puțin o treime din valoarea contractului de vânzare-cumpărare.

(5) Persoanele care au beneficiat de avans potrivit prevederilor alin. (1) și (2) pot beneficia și de celelalte prevederi legale referitoare la subvenționarea dobânzii în cazul cumpărării unei locuințe.

Articolul 15

Consiliul județean, respectiv Consiliul General al Municipiului București, va stabili criteriile de acordare a sumelor prevăzute la art. 13 , ținând seama de următoarele priorități:

a) tineri proveniți din centrele de plasament și centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate și al organismelor private autorizate în domeniul protecției copiilor;

b) familiști în vârstă de până la 35 de ani cu copii în întreținere;

c) familiști în vârstă de până la 35 de ani fără copii în întreținere;

d) alte persoane în vârstă de până la 35 de ani.