Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 28 octombrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 8, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Sunt scutite de plata taxelor consulare prevăzute în anexă: a) eliberarea vizelor pentru funcționarii străini de la organizațiile la care România este parte; b) eliberarea vizelor pentru membrii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare străine, persoanele care însoțesc șefi de state, de guvern, delegațiile parlamentare străine și alți invitați oficiali, precum și membrii de familie ai acestora, în condiții de reciprocitate; c) eliberarea vizelor de scurtă ședere pentru minorii în vârstă de până la 6 ani; d) eliberarea vizelor de scurtă ședere pentru elevii, studenții, absolvenții care urmează cursuri postuniversitare și profesorii însoțitori, a căror ședere are drept scop studiile sau formarea educațională; e) eliberarea vizelor de scurtă ședere pentru cercetătorii care se deplasează în România în scopul desfășurării unor activități de cercetare științifică, astfel cum au fost definiți aceștia în Recomandarea 2005/761/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 septembrie 2005 privind facilitarea eliberării de către statele membre a vizelor uniforme de scurtă ședere pentru cercetătorii resortisanți ai țărilor terțe care se deplasează în scopul cercetării științifice în Comunitate; f) eliberarea vizelor de scurtă ședere pentru reprezentanții organizațiilor nonprofit cu vârsta de cel mult 25 de ani, care participă la seminare, conferințe, evenimente sportive, culturale sau educaționale, organizate de organizații nonprofit; g) eliberarea vizelor pentru membrii de familie ai cetățenilor români, ai cetățenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European, precum și ai cetățenilor Confederației Elvețiene, astfel cum sunt definiți membrii de familie la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, republicată, cu modificările și completările ulterioare; h) eliberarea vizelor de lungă ședere pentru membrii de familie ai cetățenilor români, din categoriile prevăzute la art. 46 alin. (16) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare; i) prestarea serviciilor consulare solicitate în interes administrativ de autoritățile statului acreditar sau în cadrul cooperării consulare, în condiții de reciprocitate. (3) Regimul de gratuitate aplicabil serviciilor consulare nesupuse perceperii de taxe consulare se extinde și asupra contravalorii colantelor de viză și a blanchetelor titlurilor de călătorie, precum și asupra cheltuielilor ocazionate de prestarea serviciilor consulare respective, prevăzute la nota nr. 8 din anexă.
2. La articolul 11, după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:c) plata taxei s-a făcut în condițiile art. 10 alin. (1) lit. b).
3. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 12 Taxele consulare prevăzute de prezenta lege, cu excepția taxelor de urgență, a contravalorii blanchetelor documentelor de călătorie, a contravalorii colantelor de vize, a taxelor de publicare în Monitorul Oficial, a tarifelor de publicitate notarială și a sumelor prevăzute la notele nr. 8 și 9 din anexă, care se evidențiază separat, constituie venit al bugetului de stat.
4. La articolul 15, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d) pot fi efectuate, din sursele indicate la alin. (1) și (5), și în beneficiul cetățenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, nereprezentați în state terțe în înțelesul prevederilor Directivei (UE) 2015/637 a Consiliului din 20 aprilie 2015 privind măsurile de coordonare și cooperare pentru facilitarea protecției consulare a cetățenilor nereprezentați ai Uniunii în țările terțe și de abrogare a Deciziei 95/553/CE .
5. După articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 17¹, cu următorul cuprins:Articolul 17¹ Angajamentul de rambursare în formă autentică, pe baza căruia misiunile diplomatice și oficiile consulare suportă cheltuieli pentru acordarea de asistență și protecție consulară în condițiile legii, în alte situații decât cele prevăzute la art. 15 alin. (1), constituie titlu executoriu.
6. Anexa se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta lege.