LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 5

Azi

Abrogat cel târziu la 10 noiembrie 2026

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

De la data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul indemnizației de șomaj stabilit în condițiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, și aflat în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi sau care se stabilește ori se repune în plată după suspendare, potrivit prevederilor legale, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, precum și drepturile bănești care se acordă lunar din bugetul asigurărilor pentru șomaj în funcție de cuantumul indemnizației de șomaj stabilite potrivit legii se diminuează cu 15%.