(1) Scoaterea din evidența cazierului judiciar a persoanelor fizice, în condițiile art. 15 din Legea nr. 290/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, nu produce efecte asupra datelor din Registru.
(2) Persoanele fizice înscrise în Registru în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) se scot din evidență în una dintre următoarele situații:
a) faptele pe care le-au săvârșit nu mai sunt prevăzute de lege ca infracțiuni;
b) s-a dispus renunțarea la urmărirea penală sau clasarea față de ele ori s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal;
c) au trecut 10 ani de la data când s-a pronunțat o hotărâre definitivă de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei și nu s-a dispus amânarea sau revocarea acesteia;
d) au trecut 20 de ani de la data introducerii în Registru, dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 5 ani;
e) la împlinirea vârstei de 85 de ani, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 5 ani;
f) au decedat.
(3) Persoanele fizice înscrise în Registru în temeiul art. 2 alin. (1) lit. b) și c) se scot din evidență după expirarea termenelor stipulate în comunicările statului de condamnare, în măsura în care aceste hotărâri nu au fost recunoscute de organele române competente.
(4) În cazul când în Registru există și alte mențiuni, se șterg numai mențiunile care impun scoaterea din evidență.
(5) Grațierea, prescripția executării pedepsei, amnistia sau reabilitarea intervenită cu privire la persoanele fizice înscrise în Registru nu conduc la scoaterea acestora din evidența Registrului.